CĂSĂTORIA. OBLIGAȚIILE PERSONALE RECIPROCE ALE SOȚILOR

Casatoria

CĂSĂTORIA. OBLIGAȚIILE PERSONALE RECIPROCE ALE SOȚILOR

Prin căsătorie se limitează libertatea individuală a fiecăruia dintre soți, iar obligațiile personale reciproce dintre ei ilustrează foarte clar acest aspect. Lipsa oricăror obligații reciproce este incompatibilă cu starea de persoană căsătorită deoarece soții au unele obligații personale reciproce reglementate clar de codul civil. Dacă unul dintre soți nu își îndeplinește obligațiile cu caracter personal, se poate cere instanței de judecată să pronunțe desfacerea căsătoriei prin divorț.

Există în practică numeroase situații în care se formulează cereri de desfacere a căsătoriei din vina exclusivă a unuia dintre soți, dar soțul reclamant nu ia în considerare și nu verifică dacă el însuși și-a îndeplinit obligațiile aferente calității de soț sau nu face vorbire despre culpa sa. În cazul în care ambii soți și-au încălcat obligațiile aferente căsătoriei este vorba despre un divorț din culpă comună.

Obligațiile personale reciproce ale soților sunt următoarele:

 

  1. Obligația de SPRIJIN MORAL RECIPROC

Potrivit art. 309, alin. 1 cod civil, soții își datorează reciproc sprijin moral, deoarece pe parcursul unei căsnicii pot să apară diverse situații în care soții trebuie să-și acorde sprijin moral, exprimat prin susținere, încurajări în situații dintre cele mai diverse, de ex: starea de sănătate, chestiuni profesionale, boală, handicap etc.

Obligația de sprijin reciproc este evidențiată cu atât mai mult cu cât art. 373, alin. 1, lit. d cod civil, reglementează ca motiv de divorț starea de sănătate a unuia dintre soți care face imposibilă continuarea căsătoriei, dar acest motiv poate să fie invocat doar de soțul suferind nu de celălalt soț, care poate invoca doar motivele de divorț prevăzute în art. 373, alin. 1, lit. b (motive întemeiate) și lit. c (separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani).

  1. Obligația de RESPECT RECIPROC

Îndeplinirea aceastei obligații presupune excluderea violenței fizice și psihice în familie și impune un comportament bazat pe sinceritate, loialitate, răbdare, respectarea vieții private, toleranță (față de opinii, religie, alegerea profesiei, relațiile sociale etc). Practic, respectarea acestei obligații este una dintre cele mai importante îndatoriri ale soților, constituind un adevărat “cod de morală conjugală”.

  1. Obligația de FIDELITATE

Această obligație ține de sfera intimă a vieții conjugale, dar în accepțiunea fizică implică două aspecte: un aspect pozitiv (îndeplinirea îndatoririlor conjugale) și un aspect negativ (neîntreținerea relațiilor sexuale extraconjugale).

Pe aspectele mai sus menționate se bazează prezumția de paternitate a copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei. Astfel, conform art. 414, alin. 1 cod civil, soțul mamei este tatăl copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei, iar această prezumție se întemeiază pe prezumția că soția și-a îndeplinit obligația de fidelitate. În virtutea principiului egalității dintre soți, nu numai soția dar și soțul are această obligație. Obligația de fidelitate este expres consacrată în art. 309 cod civil, iar încălcarea acestei obligații de către oricare dintre soți, poate constitui motiv temeinic de divorț.

  1. Obligația de A LOCUI ÎMPREUNĂ (OBLIGAȚIA DE COABITARE)

Codul civil prevede în art. 309, alin. 2 că “Soții au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice ei pot decide să locuiască separat”.

Dispoziția menționată exclude posibilitatea obligării prin hotărâre judecătorească a unuia dintre soți de a locui cu celălalt soț deoarece o asemenea hotărâre nu poate fi pusă în executare din cauza faptului că s-ar adduce atingere libertății persoanei. Este evident că în situația în care un soț refuză nejustificat să locuiască cu celălalt soț sau părăsește nejustificat locuința comună, această situație poate fi invocată ca motiv întemeiat de divorț, în baza art. 373, alin. 1, lit. c cod civil.

În literatura de specialitate s-au purtat discuții referitoare la posibilitatea acționării în judecată a unuia dintre soți atunci când există neînțelegeri referitoare la alegerea domiciliului comun sau a locuinței comune. S-a mai discutat dacă refuzul abuziv sau ilicit al unuia dintre soți de a locui cu celălalt soț nu ar putea atrage, pe lângă divorț, și răspunderea civilă având în vedere că soțului căruia i se refuză accesul în locuință este nevoit să facă cheltuieli suplimentare, având astfel un prejudiciu, de exemplu prin achitarea unei chirii pentru o altă locuință.

Instanța de judecată poate dispune, pe calea ordonanței președințiale, reintegrarea în locuință a soțului care a este privat de locuință, prin refuzul de a-l primi în locuința comună, prin alungarea acestuia sau în orice alt mod.

În fine, este important de stabilit dacă un soț poate obține evacuarea celuilalt soț, care are un comportament abuziv și din această cauză conviețuirea în comun nu mai este posibilă. Deși s-a considerat că o asemenea cerere este inadmsibilă deoarece s-ar provoca o separație în fapt a soților, ceea ce ar fi contrar legii și instituției căsătoriei. Totuși, în mod exceptional, dacă soțul a cărui evacuare se cere se face vinovat de săvârșirea unor fapte grave, care pun în pericol sănătatea, integritatea corporală sau sănătatea celuilat soț sau a copiilor, evacuarea poate fi dispusă de instanța de tutelă.

  1. ÎNDATORIRILE CONJUGALE

Refuzul unuia dintre soți de a întreține relații intime cu celălalt soț poate constitui motiv temeinic de divorț dacă motivul este neîntemeiat. Dacă relațiile intime nu pot avea loc din cauza stării de sănătate a unuia dintre soți, se poate ajunge la divorțul întemeiat pe starea sănătății unuia dintre soți.

Obligația având ca obiect relațiile intime dintre soți nu se confundă cu obligația de a locui împreună și există chiar dacă soții nu au o locuință comună. Îndeplinirea îndatoririlor conjugale este numită consumarea căsătoriei. Dacă un soț refuză din orice motiv relațiile intime cu celălalt soț, acesta din urmă nu poate obține prin constrângere îndeplinirea acestei obligații invocând calitatea de soț.

  1. Obligația de a PURTA NUMELE COMUN

Art 311, alin. 1 cod civil prevede că: “Soții sunt obligați să poarte numele declarat la încheierea căsătoriei ”. Nici unul dintre soți nu poate cere schimbarea acestui nume pe cale administrative decât cu consimțământul expres al celuilalt soț.

  1. INDEPENDENȚA PERSONALĂ RECIPROCĂ A SOȚILOR

Cu toate că până acum am vorbit despre obligațiile soților în cadrul căsniciei, există și o relativă independență a soților, în privința vieții sociale și profesionale a acestora.

Astfel, art. 310 cod civil prevede că: “Un soț nu are dreptul să cenzureze corespondența, relațíile sociale sau alegerea profesiei celuilalt soț”.

a) Relațiile sociale ale soților.

Unul dintre soți nu poate să impună celuilalt soț un anumit punct de vedere sau să-i controleze relațiile sociale, incluzând aici: întâlnirile, comunicarea, corespondența etc. Este evident că restricția este valabilă doar în cazul desfășurării unor relații normale de familie, nu în situații care pun în discuție însăși mariajul, cum ar fi nerespectarea obligației de fidelitate, de coabitare, relații conjugale etc.

Controlul relațiilor sociale în mod nejustificat de către unul dintre soți față de celălalt soț sau impunerea unei anumite conduite poate constitui motiv temeinic de divorț.

b) Independența profesională a soților

Oricare dintre soți are libertatea să-și aleagă profesia și locul de muncă, fără să aibă nevoie de aprobarea celuilat soț. Conform art. 327 cod civil, fiecare soț este liber să exercite o profesie și să dispună, în condițiile legii, de veniturile încasate, cu respectarea obligațiilor ce îi revin privind cheltuielile căsătoriei.

Potrivit art. 328 cod civil, “Soțul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soț poate obține o compensație, în măsura îmbogățirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depășit limitele obligației de sprijin material și ale obligației de a contribui la cheltuielile căsătoriei”. Acest text de lege se poate aplica în cazul în care participarea a depășit limitele obligației de sprijin material și ale obligației de a contribui la cheltuielile căsătoriei.

c. Cetățenia soților

Căsătoria nu are nici un efect asupra cetățeniei soților. Cetățenia nu se pierde  și nu se dobândește prin căsătorie.

 

Cabinetul de avocat Adrian-Nicoae Albu asigură consultanță și reprezentare completă în cauzele privind dreptul familiei.

Autor:

Avocat Adrian-Nicolae ALBU

www.albuavocat.ro

Email: albu.avocat@gmail.com

Telefon: +40721.39.39.39

 

 

 

/ Fără categorie / Etichete: , , , ,

Daca iti place articolul trimite si pe:

Despre Autor

Comentarii

Nici un comentariu inca.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*